Accesul adulţilor peste 23 de ani este permis numai cu acordul minorilor a fost un spectacol construit de actori profesionişti împreună cu copii din 2 centre de plasament din Bucureşti şi copii şi tineri din ciclul gimnazial şi postgimnazial şi a fost o punere în scenă a viziunii copiilor despre drepturile lor. Reprezentaţiile au fost sesiuni de învăţare şi cunoaştere. Spectatorii au aflat de la noi că părinţii nu au dreptul să-şi bată copiii, iar noi am aflat de la spectatori că un drept al copilului este să fie iubit de părinţi!

Spectacolul Licitaţia a adus în scenă momentele definitorii ale unei relaţii de convieţuire violentă între un bărbat şi o femeie. Spectacolul se desfăşoară sub forma unei improvizații în care actorii îi implică pe spectaori în cadrul unei scheme predefinite de licitaţie. Obiectele oferite la licitaţie sunt 6 scenete din viaţa de familie a unei femei victime a violenţei domestice. Se licitează cu valori în funcție de opțiunea publicului, printre care: bani, prietenie, armonie, serviciu, părinți. Actrița care joacă victima acceptă prețul și decide cui se atribuie fiecare scenetă. Scenetele urmăresc evoluţia relaţiei cuplului de la armonia din luna de miere la violenţă şi abuz. Structura originală de dialog între scenă şi sală face ca persoanjele să acumuleze în timpul reprezentaţiei o serie de valori oferite de spectatori, valori care ar trebui să elimine violenţa din viaţa lor. Dialogul privitorilor cu personajele au relevat cît de dificil este şi cît de mult trebuie să investeşti dacă într-adevăr vrei să ajuţi o femeie victimă a violenţei domestice. Una dintre reprezentaţii s-a dat într-o hală de lucru pentru angajaţii fabricii Dermatina – Timişoara.

Spectacolul SCURTĂ CĂLĂTORIE ÎN TIMPul artelor ne-a deschis un orizont neobişnuit, acela al copiilor surzi. Actorii trupei împreună cu un grup de copii de la Şcoala de surzi nr. 1 din Bucureşti au inventat şi au reprezentat poveştile a patru tablouri celebre de Bruegel, 
Corot, El Greco şi Goya. Costumele de epocă i-au ajutat pe copii să devină personajele din tablouri şi astfel au reuşit să se apropie de o dimensiune culturală şi istorică care altfel ar fi rămas dificil de înţeles pentru ei.

100% RISC DROGURI. Scenariul original este creat de un grup de artişti profesionişti care lucrează cu tineri în proiecte de educaţie prin teatru şi teatru social de 7 ani. Spectacolul realizat în 2007 este o coproducţie ARCUB – Asociaţia TRANSCENA. În 2007 şi 2008 Agenţia Naţională Antidrog a sprijinit organizarea a 35 de spectacole, dintre care două la Sibiu, unul la Craiova şi 32 în 31 de licee din Bucureşti şi unul tot în Bucureşti la Disco Maxx. A fost primul spectacol de teatru realizat de profesionişti reprezentat exclusiv în licee.

VĂ INVITAM PE DVS SĂ ALEGEŢI UN FINAL. Spectacolul se bazează pe un caz de violenţă domestică în care mama victimei îl susține pe soțul agresor dar asta nu exclude ca și ea să devină ținta loviturilor. Violența fizică se petrece foarte aproape de public şi reacţia spectatorilor este intensă. Scopul spectacolului este să fie un sprijin pentru asociaţiile care desfăşoară programe şi servicii pentru victimele violenţei domestice în educaţia şi informarea comunităţilor cu privire la fenomen.

Spectacolul Contrarisc 100%, în cadrul Campaniei Absentul, derulată de Agenția Națională Antidrog. Proiectul a constat în realizarea unui spectacol multimedia pentru sensibilizarea şi conştientizarea adolescenţilor şi tinerilor cu vîrste între 14 şi 19 ani cu privire la riscurile consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive. După anul 2010 pe piața drogurilor din România au apărut substanțele denumite „etnobotanice”, substanțe cu un grad de risc mai ridicat decît cel al drogurilor existente pînă atunci, mai ușor de procurat de tineri și care s-au bucurat pentru un timp de statutul de substanțe inofensive. Spectacolul se centrează pe acest nou pericol pentru tineri.

Teatru forum la lansarea Asociației U.N.IT. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Asociația U.N.I.T. Spectacolul s-a axat pe tema căsătoriei dintre tinerii romi și tinere majoritare și a fost jucat în fața unui public format din adulți și tineri reprezentanți ai celor două etnii.

Victima în Viață. Spectacolul a fost creat după o idee de John Bergman, director și dramaterapeut, membru fondator al Asociației TRANSCENA. Este a treia producție pe tema violenței în familie. Spațiul în care este reprezentat spectacolul este unul neconventional – o locuință – subliniază intensitatea temei propuse. Violența în familie, violența între cei apropiați în spațiul care ar trebui să fie refugiul, siguranța din viața lor, rămîne în continuare o temă greu de imaginat emoțional de cei care au avut fericirea să nu sufere o asemenea experiență. Lipsa de empatie majoritară însă face ca sprijinul comuității pentru rezolvarea cazurilor să fie redus. De accea, cu fiecare nouă punere în scenă, găsim mijloace de a sensibiliza, de a confrunta spectatorul cu realitatea oribilă a fenomenului. Totodată fiecare reprezentație este un test: se va ridica cineva din scaunul spectatorului ca să intervină, să salveze victima? Fiecare reprezentație dă un alt răspuns.

Trei povești fără final într-un act

Un spectacol despre dreptul la opțiune. Despre dreptul femilor de a dispune de propriul corp. Știm ce ne spun legea și Carta Europeană a Drepturilor Omului despre viață. Nu știm ce să le spunem celor trei femei, personajele acestei piese, care au rămas însărcinate fără să-și fi dorit acest lucru. Dar NU NOI trebuie să răspundem la întrebarea lor, și nici altcineva. Ele și numai ele pot și trebuie să răspundă. Spectacolul aduce argumentele în favoarea respectării femeilor, a vieților lor ca cetățeni independenți și egali ai societății contemporane.