Despre teatrul in educatie

În lumea metodelor alternative de educaţie teatrul ocupă un loc de mare cinste. Explicaţia este simplă: teatrul este un joc iar copiii învaţă jucîndu-se de-a oamenii mari. Fac această afirmaţie simplă pentru că noi, profesioniştii de teatru şi din învăţămînt, după ce am terminat cîteva facultăţi şi am participat la zeci de cursuri şi am jucat teatru şi film şi am predat multe ore şi ne-am luat gradele, atunci cînd începem o nouă zi de lucru cu copiii trebuie să ne întoarcem la SIMPLU.

Teatrul în educaţie se foloseşte, deocamdată, în aceste ipostaze: Punerea în scenă a unor lecţii sau segmente de lecţie din manualele de şcoală Aici putem avea lecţii de fizică, istorie, astronomie, educaţie civică, literatură dar şi de matematică, biologie şi gramatică. Pentru fiecare materie ne ajută o tehnică diferită de teatru. Lucrînd astfel copii cu stiluri de învăţare diferite capătă acces la informaţie.

Punerea în scenă a unor noţiuni necesare în capitole ale unor manuale sau în întregul manual Aria abordabilă se lărgeşte de la „familie” la „pericol” şi de la „tabletă” la „context”. Desigur ţine de efortul dascălului să identifice anume care noţiuni vor debloca înţelegerea fiecărei materii şi cum să fie acestea cel mai bine puse în scenă. În primul rînd prin acest demers, pentru care se cere alocat un timp suplimentar faţă de cel alocat lecţiilor obligatorii, se lărgesc cunoştinţele lexicale ale copiilor. Putem să ne imaginăm cel mai bine aceste exerciţii ca pe nişte definiţii animate. Punerea în scenă a unor teme extra-curriculare Încadrăm sub acest sub-titlu teatrul şcolar în care elevii conduşi de un profesor sau de un actor pun în scenă texte din dramaturgia română sau internaţională. Aici se poate crea o anomalie de sens comentată în articolul Creaţie de spectacol în şcoală. Nu numai dramaturgia poate fi calea de a aborda teme extra-curiculare. Chiar sunt recomandate proiecte mai îndrăzneţe de spectacol pe care elevii le agreează şi care vin din preocupările lor cotidiene: teatru muzical, teatru expresionist, scenarii multi-media create de elevi. Temele sunt de multe ori dictate de context: violenţa în familie, violenţa în şcoală, prevenirea consumului de tutun, alcool, droguri sunt printre cele care nu se bucără de interesul copiilor dar sunt prezente.

Lista de teme se produce în sistemul de învăţămînt iar punerea în scenă poate ilustra expresiv şi emoţional pe oricare dintre acestea cu condiţia să fie realizată profesionist. Punerea în scenă a noţiunilor de inter-relaţionare socială Acest nivel reprezintă pasul anterior deprinderii de abilităţi sociale. Din experienţa acumulată în proiectul „Educaţie civică şi juridică” (Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului – 1996 – 2000) am tras concluzia că elevii nu pot să deprindă abilităţi sociale atunci cînd modul în care au înţeles o noţiune de inter-relaţionare nu are nici o legătură cu viaţa lor de zi cu zi. Exerciţiile de teatru sau improvizaţiile bine făcute îi pun în legătură cu realitatea socială a noţiunilor şi participanţii îşi găsesc imediat raportul corect de viaţă cu noţiunea pusă în scenă.

Ipoteza s-a confirmat în proiectul TRANSCENA „În dezbatere: violenţa” desfăşurat în 2009 – 2011 în Liceul Teoretic Ion Barbu din Bucureşti. Elevii participanţi la orele de educaţie despre violenţă în care am folosit improvizaţia şi măştile au lucrat mult mai bine pentru că înţeleseseră anterior corect teoria despre violenţă şi exerciţiile s-au concentrat exclusiv asupra modului de aplicare a informaţiei în situaţii concrete de viaţă. Teatrul în educaţie se foloseşte oricînd de către oricine. Cu cît demersul îşi propune să fie mai structurat şi mai eficient cu atît mai mult este nevoie să fie implicat un profesionist de teatru pregătit în tehnici de educaţie.