Creatie de spectacol – metodologie

Cercul de teatru, trupa de teatru, grupul de teatru în şcoală (gimnaziu şi liceu) poate că este cea mai întîlnită activitate extraşcolară în afara activităţilor sportive. Orice fel de formă de teatru s-ar produce în aceste cercuri-grupuri-trupe, participarea la ele este dorită de elevi şi profesori deopotrivă, aduce interes din partea colegilor, recunoaştere, o poziţie înaltă între colegi. Cercul-trupa-grupul de teatru sunt un spaţiu de învăţare şi formare şi experienţa de aici nu va fi uitată repede de nici unul dintre participanţi. Cercul-trupa-grupul înseamnă bună dispoziţie, distracţie, atenţie, celebritate.

Vine, însă, cineva, care strică atmosfera. Cineva – şi eu sunt una de acest fel – care vrea să ne folosim de puterea de educaţie a teatrului atunci cînd facem teatru în şcoală, adică să facem spectacole despre viaţa copiilor şi tinerilor, despre relaţiile lor unii cu alţii, despre neînţelegeri, conflicte, soluţii pe care copiii nu le cunosc dar le pot învăţa, despre maturizare.

Aceste spectacole pornesc de la temele de interes ale copiilor şi se dezvoltă cu ajutorul unui profesionist la forma unui scenariu cu poveşti şi conflicte semnificative din viaţa lor. Copiii învaţă să joace respectînd personajul şi schimbările de situaţie, dar improvizînd cu oarecare libertate replicile. Aceste spectacole reflectă realitatea, aşa cum o văd autorii-actorii lor. Dacă profesionistul care coordonează cercul-trupa-grupul insistă, aceste spectacole reflectă adevăratele probleme ale autorilor-actorilor lor. Şi… dacă faci teatru profesionist, datoria ta este să spui întotdeauna adevărul despre emoţii şi conflicte. Am avut experienţe cu copii şi tineri care au abanadonat proiectul de la bun început „despre ce probleme să vorbim, noi nu avem probleme” – poate că nu aveau – alţii care au abandonat proiectul după ce au aflat că, la reprezentaţie, vor veni părinţii în sală – nu atît profesorii ar fi fost problema, cît părinţii – şi alţii care m-au abandonat atunci cînd am schimbat ceva din scenariu şi adevărul pe care l-au spus ei se dilua – am făcut o dată o concesie şi am plătit pentru asta. De asemenea am avut experienţa că cercul-trupa-grupul s-a destrămat pentru că nu am fost severă, nu le-am spus ce să spună, nu am ameninţat şi nu am avut puterea să promit nimic. Creaţia de spectacol în şcoală nu înseamnă punerea în scenă a unor texte dramatice.

Acela este teatru de amatori realizat de profesori cu elevii. Are un anumit potenţial educaţional: familiarizarea cu textul dramatic, familiarizarea cu studiul personajului, o învăţare mai bună a istoriei culturii şi apropierea de textul literar, de exemplu. Pentru a răspunde la anomalia de sens pe care am semnalat-o în articolul Teatru în educaţie  fac distincţia între teatrul şcolar non-profesionist, care are aspiraţii artistice şi de formare de viitori artişti şi creaţia de spectacol în şcoală, care are un caracter predominant educaţional şi care este o formă de teatru aplicat. Ca formă de teatru aplicat se asemănă tehnicilor teatru forum şi este un spectacol întotdeauna interactiv. Acest spectacol duce la dezbateri fierbinţi, mai ales atunci cînd publicul include părinţi şi profesori. Prin tradiţie el a fost folosit cel mai mult cu grupurile defavorizate.

Poate de aceea poartă o etichetă de produs de calitatea a doua şi o stigma. Dar TRANSCENA l-am folosit în multe proiecte în şcoli şi licee, în unele cu succes, în altele fără. Dar această formă de spectacol rămîne cea mai bună formă de exprimare, dezbatere şi confruntare a problemelor care există într-un grup.