Statisticile violenței: 7 cazuri de violență semnalate în 6 săptămâni!

O simplă monitorizare a  presei arată că în țară au avut loc 7 cazuri de violență domestică în decurs de doar 6 săptămâni. O ieșeancă bătută cu sălbăticie de soț, adusă de urgență la spital… Gravida din Iași dusă la spital după ce a fost călcată în picioare de soț… Un bărbat din Pașcani și-a băgat în spital partenera de-o viață… O femeie din Constanța a fost bătută cu sălbăticie de soț în plină stradă… Femeie din Stolniceni – Prăjescu în stare gravă după ce a fost calcată în picioare de soț…Septuagenara din Iași călcată în picioare de soț…O ieșeancă și-a bătut soțul până l-a omorat…Sunt singurele cazuri? Nu, acestea sunt doar cele semnalate de presă. Pe altele presa nu le amintește, iar multe altele rămân în familie până când se ajunge la situații extrem de grave. Costurile știute sunt nenumărate zile de spitalizare, răni, traumatisme, costuri cu deplasările echipajelor de poliție, cu întocmirea dosarelor penale, cu derularea unor procese. Costurile neștiute  sunt însă mult mai mari: vorbim despre familii în care fenomenul violenței se va perpetua din generație în generație, în care membrii ei nu vor avea niciodată o educație, o viață, o muncă normală. Nu întâmplător am luat drept cadru această perioadă de șase săptămâni. Este exact timpul scurs între prima și a doua scrisoare deschisă trimisă de 22 de ONG-uri Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin care acestea atrăgeau atenția asupra unei situații grave apărute în urma desființării Autorității pentru Protecția Copilului și înființării Departamentului pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, la care aceste funcții și atribuții de prevenire și combatere a violenței în familie nu se mai regăsesc.  Semnatarii celor două scrisori, Asociația Transcena și partenerii săi, atrăgeau atunci atenția asupra faptului că România nu-și va putea respecta angajamentele în ce privește combaterea violenţei în familie pentru perioada 2013-2017 (HG nr. 1156 din 27 noiembrie 2012). Mai mult, subliniau aceștia, deși legea prevede accesul tuturor cetățenilor la servicii de calitate,  Romînia nu are capacitatea de a oferi sprijin victimelor violenței în familie, întrucât 14 județe nu au servicii specializate de tip rezidențial.
Reprezentanții MMFPSPV nu au răspuns încă, deși este vorba despre o situație de criză. Și toate acestea se întâmplă în contextul în care România a demarat procesul de semnare și ratificare a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, Istanbul, 11.V.2011, care va intra în vigoare de la 1 august 2014.   Dar până atunci ce urmează? Vom continua să numărăm victimele violenței prefăcându-ne că sunt cazuri izolate și că, de fapt, costurile acestora nu ne privesc? De ani de zile organizațiile non-guvernamentale susțin că ne privesc.  Direct sau indirect, dar ne privesc. Pe toți.