Memorialul victimelor violenței în familie – poveștile femeilor absente au ajuns la oameni

Timp de citire: 3 minute

Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor a organizat, pe 4 și 5 decembrie, Memorialul victimelor violenței în familie, un eveniment unic și impresionant care a implicat cele mai importante teatre din București, actori, sute de spectatori, voluntari, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, jurnaliști. In cadrul a 5 reprezentatii, 50 de scaune din sălile de spectacol au fost îmbrăcate în pânză albă în memoria femeilor ucise de violența în familie. 50 de scaune tăcute au purtat numele și poveștile cu sfarsit tragic ale acestora. „ Ce am vrut să subliniem prin acest eveniment a fost absența acestor femei. Am ales 10 dintre sute de povești. Dacă aceste femei ar fi avut parte de o protecție reală, ele ar fi putut fi, poate, aici cu noi azi”, a spus Mihaela Săsărman, președintele Asociației Transcena. Afară de acțiunile derulate pentru profesioniști în cadrul ”Campaniei pentru introducerea ordinului de protecție de urgență”, partenerii coaliției de ONG uri și-au dorit să aducă mesajul lor în fața publicului și să-i apropie pe oameni de această cauză. „Evenimentul nostru și-a propus să le arate celor peste 500 de spectatori într-un mod artistic și profund uman care este contextul și care sunt urmările dramatice ale violenței, ca alternativă la statisticile seci și la cazurile de violență prezentate la modul senzationalist în știri”, a declarat Alina Panaitov, asistent programe din cadrul Centrului Parteneriat pentru Egalitate, organizație membră a rețelei. Simultan, în cinci săli de spectacol, voluntarii și membrii rețelei au stat de vorbă cu spectatorii, mulți dintre ei tineri, au răspuns la întrebări despre Ordinul de protecție, acest instrument care le apără pe femei dacă este aplicat în regim de urgență, nu peste 100 sau 200 de zile când poate să fie prea târziu. Ce pot face oamenii obisnuiti pentru femeile acestea?, s-au întrebat unii dintre spectatori. Pentru început, să afle că violența face prea multe victime; că de partea acestora există un instrument, ordinul de protectie, care trebuie îmbunătățit și aplicat în regim de urgență; să se implice și să susțină această cauză; să intervină dacă sunt martorii unui caz de violență.

Ce am văzut în timpul evenimentului Memorialul victimelor violenței în familie? Actori care i-au îndemnat pe spectatori să citească poveștile de pe pânză, să se gândească la Maria, Gabriela, Ionela, Georgiana, care poate ar fi râs și ar fi plâns dacă un ordin de protecție le-ar fi apărat; tineri care, la pauză, au venit să vadă mesajele noastre; cupluri care, la finalul piesei, au rămas un minut în fața șirului de scaune albe; femei și bărbați care au plecat acasă cu pliante și broșuri, dar, sigur, și oameni politicoși dar reticenți. Cuvinte ca: “Acțiune ieșită din comun, care a captat atenția spectatorilor”; „eveniment plin de profunzime și dramatism”; „e o onoare să faci parte din încercarea asta de a schimba percepții” ; „de prea multă vreme avem problema asta a violenței domestice, e timpul să îi punem punct cumva” – spuse de actori, spectatori, voluntari – ne arată că acțiunea noastră a ajuns acolo unde trebuia: la oameni.

Mulțumim pentru sprijin și pentru că s-au alăturat cauzei noastre: UNITER, Teatrului Național București, Teatrului Odeon, Teatrului Evreiesc, Teatrului Bulandra și Teatrului Mic.

Evenimentul a fost organizat de Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor după un concept de Mihaela Săsărman și cu participarea Fundației Sensiblu, în cadrul Campaniei pentru introducerea ordinului de protecție de urgență, desfăsurată între 25 noiembrie și 10 decembrie.

Campania pentru introducerea ordinului de protecție de urgență este parte a Proiectului „Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică”, al cărui obiectiv este acela de a promova drepturile femeilor și de a proteja femeile victime ale violenței în familie prin urgentarea emiterii ordinului de protecție. Proiectul este implementat de Asociația Transcena în parteneriat cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociația femeilor împotriva violenței Artemis, Asociația Front, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO, Institutul Est-European pentru sănătatea reproducerii, Asociația Anais, Asociația Centrul de Dezvoltare Curiculară și Studii de Gen Filia, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Sensiblu, Asociația E Romnja și este finanțat de Open Society Foundation.

1 răspunde

Comentariile sunt închise.