Intervenția responsabilă și la timp în agresiunea domestică înseamnă salvarea unor vieți
Tocmai ce a fost anunțată luni, 12 octombrie 2015, cea de-a doua întâlnire găzduită de Consiliul Superior al Magistraturii pe tema măsurilor de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței sexuale, pe site-ul nostru că, în aceeași zi de luni, 12 octombrie, jurnalele de știri nu mai prididesc în a ne mai arăta un exemplu de situație sfârșită tragic. O astfel de știre înroșea obrazul vinovaților și îngălbenea crawllurile ecranelor. Un bărbat din comuna Leu, judetul Dolj, de 45 de ani și-a ucis soția, în vârstă de 34 de ani și pe cele două fiice adolescente. Le-a înjunghiat pe toate trei și le-a dat foc. În zori, tulburat, omul a incendiat, apoi, întreaga locuință. Bărbatul fusese de mai multe ori internat la psihiatrie. Cunoscuții spun că obișnuia să-și ia medicamentele cu alcool, lucru care îi agrava starea. Era deseori violent și uneori avea halucinații. Acum, după moartea celor două fete, colegii spun că știau de ce sunt retrase și nu comunicau la școală, cu ei… Despărţirea de ele a venit brusc şi cu durere. Daniela avea 15 ani. Şi ea, şi sora mai mică, au fost ucise cu bestialitate. Masacrate, fără vină, odată cu mama lor, de un bărbat scăpat de sub control. Care, a incendiat totul în urma sa. Procurorii spun că cele trei victime NU au avut în niciun moment, nicio șansă! Acest om era extrem de violent şi agresiv: făcea scandal după scandal, de fiecare dată, însă, primea doar o amendă. Vecinii povestesc lucruri cutremurătoare, și anume că el a mai încercat să-şi omoare fetele şi în urmă cu 2 ani. Atunci, acest bărbat, despre care încă nu știm de ce umbla, trăia și amenința după bunul plac în libertate, şi-a urcat fetele în pod şi a încercat să le omoare prima dată. A fost amendat de nenumărate ori pentru scandalurile provocate însă, de fiecare dată a fost lăsat ÎN LIBERTATE!
Această tragedie s-a petrecut la foarte scurt timp după ce, aceleași jurnale de știri anunțau cum un alt agresor din Vaslui și-a ucis soția și și-a înjunghiat fata de 16 ani, după care, s-a spânzurat. Culme a ironiei, în urmă cu câțiva ani, fratele suspectului s-a sinucis în condiții asemănătoare, după o ceartă cu soția. Cerasela avea 43 de ani și voia să divorțeze de Costel. Mai mult decât atât, ea a solicitat în instantă un ordin de protecție împotriva lui pentru că o amenințase cu moartea. Judecatorii însă, i-au respins cererea. Ne întrebăm ce trebuie să facem pentru ca autoritățile să intervină la timp în acele cazuri în care este atît de necesar pentru a salva vieți. Este imperios necesară impunerea faptului că trebuie să prevenim repetarea violenței prin raportarea cazurilor cînd există suspiciunea că violența se va repeta. Dorim să respectăm decizia victimei de a rămîne sau nu într-o relație. Cu siguranță, singura cale care ne rămîne este pedepsirea agresorului. Asociația Transcena va lupta în continuare pentru acest deziderat. Dacă ar fi fost pus în practică, cel puțin cele două femei și cele două fetițe amintite mai sus, ar fi fost acum în viață! Din noiembrie vom începe o campanie de advocacy pentru ratificarea Convenției de la Istanbul în care vom solicita insistent tuturor factorilor responsabili îmbunătățirea legislației în scopul asigurării protecției victimelor violenței domestice.
În cazul acestei forme de violență combaterea ÎNSEAMNĂ prevenire și intervenția LA TIMP înseamnă VIAȚĂ!
Înainte de a se spânzura, Costel Fântânariu și-a sunat rudele și le-a spus că și-a omorât soția, iar pe fata lor, cea care sărise în ajutorul mamei, a înjunghiat-o și a ascuns-o în portbagaj. Adolescenta a fost găsită în stare gravă, însă se află în îngrijirea medicilor. Dar, pentru mama ei, nimeni nu a mai putut face nimic. Plecată la muncă în Italia, femeia îi ceruse soțului de două ori divorțul, însă acesta nu fusese de acord. Rudele spun că lipsa de reacție a autorităților are un rol în acest caz.
Nu doar apropiații femeii spun asta, ci și noi. Asociația TRANSCENA trage un semnal de alarmă autorităților pentru a aduce în conștiința publică faptul că aceste crime precedate de repetate acte de violență asupra unor femei, reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului.