EDUCAŢIE PRIN TEATRU ŞI TEATRU SOCIAL

Organizaţia noastră Asociaţia Transcena are activităţi specifice în domeniul educaţiei prin teatru începînd din anul 2001 şi în domeniul prevenirii consumului de droguri începînd din anul 2007, an în care am participat cu un spectacol de teatru interactiv la manifestările organizate de Centrul de Prevenire şi Consiliere Antidrog Sibiu în cadrul evenimentului „Sibiu – capitală culturală europeană 2007”. În anii şcolari 2008 – 2009 şi 2009 – 2010 am desfăşurat două campanii de educaţie pentru prevenire în liceele din Municipiul Bucureşti în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog şi am reprezentat un spectacol interactiv pe tema prevenirii consumului de droguri în 33 de licee. Proiectul a fost co-finanţat de Centrul Cultural ARCUB al Primăriei Municipiului Bucureşti şi de Uniunea Teatrală din România.

În lunile noiembrie şi decembrie 2011 am realizat noul spectacol pe tema prevenirii consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive în cinci licee din Bucureşti şi în Vălenii de Munte.

Proiectele de educaţie prin teatru pentru prevenirea consumului de droguri  realizate de Asociaţia TRANSCENA în perioada 2001 – 2011 au fost:

Proiect OPŢIUNE: ACCES LA SUCCES

OPŢIUNE: ACCES LA SUCCES a fost o campanie de informare asupra riscurilor asociate consumului de droguri desfăşurată în parteneriat cu Ageţia Naţională Antidrog în liceele din Bucureşti. Activităţi le au fost: cursuri susţinute în licee de consilierii ANA – CPECA ,
spectacol interactiv 100% RISC DROGURI şi realizarea unui material video al spectacolului şi dezbaterilor de după spectacol cu elevii, material care să poată fi folosit ca material
didactic în discuţiile profesorilor cu părinţii pe tema consumului de droguri. Scenariul original al spectacolului este creat de un grup de artişti profesionişti care lucrează cu tineri în proiecte de educaţie prin teatru şi teatru social de 7 ani.    În 2007 şi 2009 Agenţia Naţională Antidrog a sprijinit  organizarea a 35 de spectacole, dintre care două la Sibiu, unul la Craiova şi 32 în 31 de licee din Bucureşti şi  unul tot în Bucureşti la Disco Maxx. A fost primul spectacol de
teatru realizat de profesionişti reprezentat exclusiv în licee.

Perioada de desfăşurare: 2007 – 2009

Finanţaori: Centrul Cultural al Municipiului Bucureşi ARCUB şi Uniunea Teatrală din România – UNITER

 

SPECTACOLUL „CONTRARISC 100% „ ÎN CADRUL CAMPANIEI „ABSENTUL” DESFĂSURATA DE AGENTIA NATIONALA ANTIDROG

Proiectul a constat în realizarea unui spectacol multimedia pentru sensibilizarea şi conştientizarea adolescenţilor şi tinerilor cu vîrste între 14 şi 19 ani cu privire la riscurile
consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive. Spectacolul deschide o dezbatere
despre opţiunea pentru consumul de droguri pe care adolescenţii o fac atunci cînd, în criza de identitate specifică vîrstei, nu primesc sprijinul de care au nevoie.
 Proiectul s-a desfăşurat în perioada 15 noiembrie – 23 decembrie 2011. Au avut loc

7 reprezentaţii, 6 în 6 licee din Bucureşti şi o reprezentaţie la Casa de Cultură din Vălenii de Munte. Au urmărit şi s-au implicat în spectacol 1200  şi 60 de profesori.

Documentarul despre proiectul de teatru social realizat de TVR Cultural şi participant la Campania TVR Cultural – 2012  a fost premiat la secţiunea Asociaţii.

Campania PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI ÎN ŞCOALĂ „DE TINE DEPINDE” desfăşurat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, realizat de Asociaţia Transcena în parteneriat cu C.P.E.C.A. Râmnicu Vâlcea şi Inspectoratul şcolar Râmnnicu Vâlcea şi  finanţat de Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea – Primăria Râmnicu Vâlcea a fost realizată la invitaţia Centrului pentru Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog şi constă în trei reprezentaţii cu spectacolul CONTRA RISC 100% în trei licee din Municipiul Râmnicu Vâlcea pentru un public de 800 de elevi din 8 licee.

„ON-LINE ANTIDROG” În urma solicitărilor venite de la elevii spectatori Asociaţia Transcena vrea să realizeze o platformă de comunicare directă cu adolescenţii. Obiectivul nostru este ca pe viitor să organizăm spectacolele şi dezbaterile în liceele unde adolescenţii ne solicită şi nu doar acolo unde ne invită profesorii sau reprezentanţii instituţiilor. De semenea prin voluntarii noşzti dorim să oferim consiliere şi suport acelor care doresc.

Noul proiect va avea ca activitate principală o pagină de comunicare cu adolescenţii prin pagina de pe site-ul Transcena dedicată prevenirii consumului de droguri şi o pagină de facebook. Pe aceste pagini vom posta fragmente din spectacolele realizate, dezbateri din unele licee filmate, vom organiza discuţii cu internauţii pe teme legate de riscul de consum de substanţe psihoactive şi consecinţele consumului. În dialog cu ei se vor afla specialişti care sunt afiliaţi la Asociaţie. Pornind de la scenariul spectacolului CONTRARISC 100% le vom cere vizitatorilor pe site şi pe facebook variantele lor de acţiune pentru personajul principal din spectacol, ALINA, care se află în faţa riscului de consum de heroină. La solicitarea elevilor vom organiza reprezentaţii şi dezbateri cu spectacolul CONTRARISC 100% în şcolile unde vom fi solicitaţi.