Prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor începe la școală
Copiii noștri cunosc acele valori care să le permită să conviețuiască în
armonie, mai târziu, în viață? Dar, pentru a avea o relație, trebuie să
primească întotdeauna, înapoi, ceea ce ei oferă?
La aceste întrebări, și la multe altele, elevii clasei a XII-a de la
Colegiul Tehnic Petru Rareș din București, au răspuns marți, 24
noiembrie 2015, împreună cu doamna psiholog Liana Roşescu și cu a Mihaela Săsărman, președinte al Asociației Transcena.
«Caracter, emoție, fizionomie, sunt toate, la pachet»! Ce caută un tînăr, o tânără la persoana de care, mai devreme sau mai târziu, cu siguranță, se vor îndrăgosti?! Timide, la început, răspunsurile lor au conturat încet,
încet, ceea ce vor de la persoana pe care o vor alege, mai târziu, în
viață… Violența fizică, cea emoțională și cea verbală, sunt, din păcăte, riscuri reale într-o relație dacă adolescenții nu primesc educația adecvată.
Violenţa în cuplu nu trebuie înţeleasă în sensul strict al bătăii,
agresiunea poate fi şi una emoţională. La scurt timp de la declanșarea
violenței, victimele sunt stăpânite de sentimente de teamă, chiar de frică, în fața agresorului, iar teama persistentă, zilnică, le face pe acestea să nu mai ia cele mai bune decizii. Sau chiar niciuna!
«Cum se manifestă controlul într-o relație?!»
«Bătăi», spune un băiat! «Se află parola de la Facebook, de la mail sau
de la telefon. Și așa afli tot despre ce face ea», a răspuns un alt
copil.
Se practică oare, aceste lucruri, în lumea reală, în mod curent? Sau, e
doar supoziția lor, de copii imberbi, încrezători în media luată cu
asalt de efectele de marketing ale produselor numa bune de servit către
bărbații macho, aceia care numaidecât seduc și apoi „domină” femeile, obligatoriu naive și frumoase, din reclame?! Sau, pur și simplu, este
ceea ce văd în case, pe la prieteni, pe la cunoscuți, sau pe la rude?!
Din exemplul adulţilor ei pot învăţa să răspundă agresiv, să se bată şi să folosească un limbaj vulgar. Se cunoaște faptul că violenţa familială nu oferă un model pozitiv de relaţionare, iar copiii care trăiesc în acest mediu nu vor învăţa să găsească metode de soluţionare paşnică a
problemelor. Puterea acestor modele trebuie combătută prin educație ce provine din afara familiei, de exemplu din școală. Unul dintre contextele organizate în care se desfășoară educație pentru prevenire este programul Gândire Fresh, derular de câțiva ani de Serviciul de analiză și prevenire al Poliției Capitalei.
Campania internaţională „16 Zile de Activism împotriva Violenţei
asupra Femeii” se desfăşoară în România în perioada 25 noiembrie – 10
decembrie 2014, fiind marcată prin evenimente publice pe tema violenţei
asupra femeii şi a protejării drepturilor omului în general.
În acest context, Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor a dat startul, pe 25 noiembrie, celor 16 zile dedicate campaniei „Împreună pentru siguranța femeilor.”
Ca și în anii trecuți, campania derulată de reţeaua ONG-urilor implicate
în prevenirea şi combaterea violenţei asupra femeilor susține introducerea în legislație a ordinului de protecție de urgență, îmbunătățirea accesului victimelor la justiție și servicii adecvate, creșterea gradului de conştientizare al funcționarilor publici cu privire la gravitatea actelor de violenţă împotriva femeilor. Mai multe informații, pe http://transcena.ro/scrisoare-deschisa/.
Această întâlnire de la Colegiul Tehnic Petru Rareș, alături de
Gândire Fresh reprezentat de doamna psiholog Liana Roșescu, este una
dintre multe altele, cele care vin să preîntâmpine ceea ce nu trebuie să
fie parte din viața acestor copii, niciodată.