Pentru prima oară în România, o analiza detaliată a dificultăților cu care se confruntă victimele violenței în familie!

Vineri, 6 Decembrie 2013, în cadrul Campaniei pentru Siguranța Femeii în Familie, Asociația Transcena, în parteneriat cu Fundația Sensiblu, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, Asociația Front, Centrul Filia, Asociația Anais, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Artemis Cluj, Asociația ALEG, Institutul Est European De Sănătate a Reproducerii și Asociația E-ROMNJA, au lansat în premieră două studii care radiografiază dificultățile cu care se confruntă victimele violenței în familie în accesul lor la justiție și la servicii de specialitate.

Pentru prima dată în România, organizațiile non-guvernamentale au monitorizat modul în care s-a implementat Legea 25/2012 referitoare la ordinul de protecție și eficiența acestui instrument în creșterea siguranței victimelor. În total la nivelul țării în perioada 12 mai 2012 – 30 septembrie 2013 au fost înregistrate 2453 de cereri de emitere a odinului de protecție, puțin peste 40% fiind admise. Cele mai multe cereri s-au înregistrat în municipiul București, iar cele mai puține în județul Caraș Severin. Deși ordinul de protecție ar trebui să fie judecat cu celeritate, studiul ne arată că durata medie la nivel național pentru soluționarea unei cereri este de 33 de zile, timp în care victima este în continuare în pericol.

”Din păcate, legislația actuală privind violența în familie și implementarea deficitară a acesteia, mențin victima într-o stare de vulnerabilitate. Fragilitatea ordinului de protecție reclamă necesitatea unor proceduri riguroase prin care instanțele să scurteze timpul de emitere a acestora ”, a spus Mihaela Săsărman, președinta Asociației Transcena.

Cel de-al doilea studiu privitor la situația serviciilor, ne arată că victimele violenței în familie, în așteptarea unui ordin de protecție și nu numai, au la dispoziție 47 adăposturi publice și private la nivelul întregii tări, în 14 județe fiind nevoite să se descurce pe cont propriu. În intervalul 2010-2012, peste 2500 de femei au ocupat cele 590 de locuri existente în aceste adăposturi, durata medie de ședere variind între 77 și 160 de zile. O hartă națională a centrelor specializate pentru victimele violenței în familie a fost creată special pentru a veni în ajutorul acestora și a le facilita accesul la servicii.

Cristina Horia, directoarea executivă a Fundației Sensiblu, a declarat: ”Durata mare în care poate fi obținut un ordin de protecție și nesancționarea agresorului în cazul încălcării lui determină frecvent victimele să solicite suportul serviciilor sociale publice și private. Calitatea ridicată a procesului de consiliere, în special juridică, precum și existența unui adăpost în localitatea respectivă, cresc șansele ca femeia respectivă să fie în siguranță și să iasă din relația abuzivă. În același timp, semnalăm necesitatea ca în toate județele victimele să poată avea acces la cazare, nu doar la servicii de consiliere. ”

Datele celor două studii au fost culese în cadrul proiectului „Campanie de advocacy pentru implementarea urgentă a modificărilor din Legea nr. 217/2003 republicată, în special a ordinului de protecţie” finanțat de Open Society Foundation, și au fost făcute publice în cadrul a două mese rotunde la care au participat reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, ai Ministerului de Justiție și de Interne.