Asociația Transcena lansează astăzi 25 noiembrie 2013 Campania pentru Siguranța Femeilor în Familie
Campania se va derula pe parcursul a 16 zile și va cuprinde o serie de evenimente care au ca scop conștientizare problemei violenței în familie. Mai multe detalii pe pagina campaniei.
În anul 2013 am realizat documentari asupra modului în care se pun în practica prevederile Legii 217 din 2013 republicata pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Am participat la realizarea hărții serviciilor pentru victime, am cules date cu privire la numărul de ordine de protecție emise, procedura de obținere a acestora și punerea lor în executare. Am cules date despre numărul de plângeri prealabile și sesizări din oficiu în cazurile de agresiuni asupra persoanei petrecute în familie și despre numărul apelurilor de urgență în cazuri de conflicte violente în familie. Rezultatele noastre sunt prezentate și analizate în două studii, unul despre servicii, celalalt despre implementarea ordinului de protecție, studii care vor fi lansate pe 4 și pe 5 decembrie.
Totodată, în cadrul campaniei vor fi trimise trei numere ale unui Buletin Informativ parlamentarilor români, în care vom cere sprijinul acestora pentru a lupta alături de noi în combaterea violenței cu care se confrunta femeile din România în propria familie, pentru protejare victimelor și a persoanelor aflate în situație de risc. Aici găsiți primul număr.