A fost aprobat proiectul ”VioGen – RoJust”
A fost aprobat, în vederea finanțării condiționate, proiectul ”VioGen – RoJust”, depus de către ANES în calitate de promotor al proiectului și finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul Apelului „Drepturile omului – implementare la nivel național”, gestionat de către Fondul Român de Dezvoltare Socială. Durata de impementare a proiectului este de 22 de luni, iar valoarea totala este de 3.693.585 lei
Proiectul a fost elaborat și va fi implementat în parteneriat cu patru organizații neguvernamentale cu vastă experiență în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice și respectării drepturilor omului: Centrul FILIA , Asociația Transcena, Asociația ANAIS, Asociația GRADO.
🔹 Proiectul vizează îmbunătățirea măsurilor de protecție împotriva violenței domestice (VD), precum și consolidarea capacității autorităților române pentru asigurarea intervenției adecvate și a cadrului legislativ privind protecția și nediscriminarea victimelor. Sunt propuse activități menite a îmbunătăți implementarea/executarea deciziilor CEDO și altor recomandări de țară emise de alte organizații/ instituții ale CoE în domeniul abuzului, violenței domestice și violenței de gen.
🔹 Caracterul inovativ vizează impactul la nivel național și generarea de măsuri noi replicabile și modificări fundamentale pentru aplicarea și implementarea efectivă a recomandărilor CEDO și a standardelor CoE privind drepturile omului. Astfel vor fi create mecanisme și măsuri care să instituie garanții pentru respectarea drepturilor victimelor, iar modelele care vor fi pilotate vor avea în vedere încheierea unor acorduri de parteneriat pentru validarea acestora, abordând pluridisciplinar problematica violenței domestice și violenței de gen.
🔹 Alte componente relevante din cadrul proiectului vizează:
✓ Inițierea și promovarea unui program de instruire/formare profesională inițială și continuă a judecătorilor, avocaților, procurorilor și polițiștilor în ceea ce privește implementarea documentelor internaționale cu privire la drepturile omului ratificate de către România( CEDO, CEDAW, Convenția de la Istanbul, Convenția de la Lanzarote) și evitarea viciilor de procedură care au determinat pronunțarea de către CEDO a unor Hotărâri prin care România a fost condamnată la plata unor sume cu titlu de despăgubire;
✓ Realizarea unei campanii naționale de informare și conștientizare a opiniei publice cu privire la violența de gen, respectarea drepturilor victimelor, evitarea revictimizării și nediscriminare;
✓ Realizarea unei platforme online ca punct resursă de informare a opiniei publice, cu segment dedicat profesioniștilor din domeniu: judecători, procurori, avocați, polițiști și componentă dedicată sesizării unor abuzuri din sistemul judiciar(poliție, parchete, instanțe de judecată) și asigurării consilierii/îndrumării persoanelor vulnerabile) cu privire la apărarea drepturilor lor și modalitățile de sesizare ale autorităților competente;
✓ Organizarea Caravanei juridice virtuale VioGen RoJust, la nivel național în scopul creșterii capacității instituțiilor naționale de a transpune în practică recomandările rezultate din hotărârile CEDO și alte recomandări de țară specifice;
✓ Realizarea unor activități de advocacy care să permită crearea unor mecanisme eficiente de comunicare între diferiți actori instituționali cu responsabilități în procesul de implementare a deciziilor și recomandărilor de țară pe tema abuzului, violenței domestice și violenței de gen;
✓ Elaborarea unui Studiu privind jurisprudența CEDO relevantă pentru profesioniștii din domeniul judiciar și exemplele de bună practică.
sursa: https://ro-ro.facebook.com/egalitatedesanse/posts/2114255232064441?__tn__=K-R