Timp de citire: 4 minute

În România fenomenul violenţei domestice este tratat de legislaţia în vigoare ca parte a fenomenului de violenţă în familie. Termenul de „violenţă domestică” nu apare deloc în textul Legii 217 din 2003 şi nici în modificarea cea mai importantă la ea promulgată în 2012, respectiv Legea 25. Totuşi, mişcarea pentru crearea unui sistem de protecţie pentru victimele violenţei a pornit de la organizaţiile pentru femei şi s-a centrat pe intervenţia pentru victimele violenţei domestice ca fenomen specific şi diferit de violenţa în familie. Aceasta a însemnat în primul rînd că ong-urile şi specialiştii au făcut distincţia între fenomenul violenţei asupra adultului partener în relaţia de convieţuire şi violenţa asupra copiilor. Logica a fost că fenomenul violenţei în familie asupra copilului era reglementat prin legi dedicate şi manageriat de Agenţia pentru Protecţia Copilului.

Violenţa în familie a devenit un subiect de discuţie publică în România abia după 1995. Anul 1995 nu reprezintă o cotitură, nu este data unui eveniment important care a determinat modificări majore ci este doar un jalon orientativ. Urmînd logica abordării problemelor societăţii româneşti în tranziţie atunci s-a ajuns pe firul rezolvării situaţiei copilului abandonat la motivele abandonului apoi la familia cu probleme sociale şi în sfîrşit la violenţa în familie.
Cadrul legislativ în care s-a pus problema violenţei în familie a fost Codul Penal dinainte de 2000 care nu menţionează ca infracţiune separată violenţa domestică. Ceea ce a făcut ca în practică posibilitatea de intervenţie să fie redusă şi să depindă de felul în care angajaţii instituţiilor abilitate înţelegeau şi aplicau legea. “ (Există soluţii pentru violenţa domestică? – Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, Bucureşti, 2002)

Modelele de intervenţie, practica în domeniu şi camapniile pentru introducerea unei legislaţii specifice au fost toate realizate de organizaţiile non-guvernamentale. Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice a fost promulgată în 2003. Ea a fost rezultatul unor negocieri între reprezentanţii guvernamentali şi cei ai ONGurilor şi, pentru momentul respectiv a fost un succes. S-a înfiinţat Agenţia pentru Protecţia Familiei. În 2010 ca urmare a efectelor crizei economice generale ANPF s-a desfiinţat şi atribuţiunile ei au fost preluate, după o serie de reorganizări, Departamentului pentru Protecţia Copilului din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Responsabile pentru implementarea prevederilor legii sunt Direcţiile Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului la nivel local.

Reproducem cîteva dintre definiţiile existente:
violenţa domestică este o ameninţare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu
violenţa maritală este definită ca ansamblul conflictelor din grupul familial care au ca efect maltratarea partenerului sau a copilului
violenţa domestică este definită, într-un sens larg, ca orice act violent comis de o persoană angajată într-o relaţie maritală, sexuală sau parentală şi orientat împotriva unei alte persoane care este parte a relaţiei
violenţa domestică este orice act de violenţă bazat pe diferenţa de gen şi care are ca rezultat o rănire sau o suferinţă fizică, sexuală sau psihologică produsă femeii incluzînd ameninţări, acţiuni de coerciţie sau privare arbitrală de libertate, fie ca aceasta se petrece în public, fie că se petrece în viaţa privată
(Există soluţii pentru violenţa domestică? – Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, Bucureşti, 2002

Comparăm aceste definiţii cu definiţia violenţei în familie din Legea 25 din 2012:

Art. 2
1. In sensul prezentei legi, violenta in familie reprezinta orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate.”
2. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.

Remarcăm o diferenţă fundamentală în grupul de definiţii: definiţia dată în Declaraţia Naţiunilor Unite privind Violenţa împotriva Femeii recunoaşte ca sursă a violenţei domestice, diferenţa de gen. Aceasta este definiţia agreată de majoritatea organizaţiilor de şi pentru femei şi, deşi este contestată, ea reflectă realitatea faptului că există ceva în concepţiile despre gen care permite unui adult de sex masculin să se considere îndreptăţit să pedepsească prin orice formă de violenţă în mod regulat un adult de sex femenin.

Indiferent dacă faptul dacă legea se aşează pe o poziţie care, practic, anulează problema diferenţei de gen, existenţa ei este un fapt îmbucurător pentru organizaţiile de şi pentru femei, ea este foarte valoroasă, indispensabilă pentru că pune bazele asigurării protecţiei victimelor violenţei ce se desfăşoară în unitatea familială.

În Legea 25 din 2012 care modifică Legea 217 din 2003 cu modificărle ulterioare, formele de violenţă în familie sunt descrise astfel:

Art. 2^1
Violenta in familie se manifesta sub urmatoarele forme:
a) violenta verbala – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare;
b) violenta psihologica – impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demontrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar;
c) violenta fizica – vatamarea corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire, trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar;
d) violenta sexuala – agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire, intimidare, manipulare, brutalitate in vederea intretinerii unor relatii sexuale fortate, viol conjugal;
e) violenta economica – interzicerea activitatii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, actiunea de sustragere intentionata a bunurilor personale, interzicerea dreptului de a poseda, folosi si dispune de bunurile comune, refuzul de a sustine familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul sanatatii, incusiv unui membru de familie minor, precum si alte actiuni cu efect similar;
f) violenta sociala – impunerea izolarii persoanei de familie, de comunitate si de prieteni, interzicerea frecventarii institutiei de invatamant, impunerea izolarii prin detentie, inclusiv in locuinta familiala, privare intentionata de acces la informatie, precum si alte actiuni cu efect similar;
g) violenta spirituala – subestimarea sau diminuarea importantei satisfacerii necesitatilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiratiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase, impunerea aderarii la credinte si practici spirituale si religioase inacceptabile, precum si alte actiuni cu efect similar sau repercusiuni similare.

Activitatea Asociaţiei Transcena se desfăşoară în acest domeniu în două direcţii: educaţie prin teatru pentru prevenirea violenţei domestice/în familie şi monitorizare şi advocacy pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ.